Tranzitie

.

… intre ceea ce am fost si ceea ce nu suntem inca.

Am sa impart discursul meu, in trei mesaje distincte, dupa cum urmeaza:

1. Soarta unei minoritati in contextul american
2. Pe cine vrem sa pastorim (pe cine ne simtim chemati sa pastorim) ?
3. Pe cine vrem sa chemam la mantuire ?

Veti citi despre: Inevitabilul proces de asimilare, Etape si preocupari, Sanse de viitor

1. Soarta unei minoritati in contextul american

Cand am intrat in Asociatia North American Baptist Churches, 1987, la sapte ani de la formarea bisericii “romanesti”, ne-am unit cu o biserica din Anaheim, fosta germana (ca majoritatea bisericilor din NAB) si in prezent americana, dar fiind plasata in downtown-ul unui oras inundat deja de mexicani, in mare criza de membrii.

Ca sa ma plaseze “in context”, unul din liderii Asociatiei foste germane mi-a dat o carte cu istoricul comunitatii baptiste germane si cu tranzitia lor inspre componenta prezenta. Probabil ca stiti, America a avut la un moment dat o covarsitoare prezenta de vorbitori de limba germana si, la un plebiscit, limba engleza a castigat nu cu multe voturi, dreptul de a fi limba oficial vorbita in Uniunea noilor State Americane (!).
Cartea pe care mi-au dat-o cuprinde drumul tranzitiei unei denominatii de la un specific “national etnic” la un caracter “american.” Citind-o, n-am putut sa nu recunosc faptul ca si noi urmam si vom urma aceiasi inevitabila traiectorie. Singurul lucru care ne mai ramane este sa identificam la ce pagina a cartii cu pricina ne aflam fiecare dintre noi si bisericile pe care le pastorim. Daca i-a asimilat pe “germani” care, impreuna cu ungurii sunt cei mai “nationalisti” dintre neamurile europene, va dati seama ce face si ce va face America cu romanii. Experientele celor veniti inainte de al doilea razboi mondial si imediat dupa el, sunt dovezi irefutabile.

Pe de alta parte (inevitabila balansare a subiectului pentru ajungerea la miezul scutit de extremisme), in primavara acestui an, Bethel Baptist Church (biserica in care suntem noi acum) a implinit 100 de ani de la infiintare si la sarbatoarea din Februarie am primit de la unul din “oficialii” din NAB un mesaj care mi-a luat o piatra de pe inima …

Omul mi-a zis: “Nu va straduiti sa deveniti prea repede si prea brusc “americani” in sensul negarii specificului vostru etnic! La urma urmei, ce inseamna America si “americanii” ?

– Secole inainte erau aici indieni (pe alocuri mai sunt rezervatii in care cauta sa se pastreze aproximativ asa cum au fost dintotdeauna, dar asta este foarte dificil, din cauza elementelor de comfort pe care le ofera “civilizarea americana”.)

– Dupa aia, au venit, sa zicem, anglosaxonii si au adus cu ei specificul lor etnic national.

– La scurta vreme au aparut dupa ei si francezii, asa ca de la New Orleans si pana in Quebec exista o fasie care poarta si acum urmele specificului etnic national francez: nume de orase, obiceiuri, muzica, etc.)

– Spaniolii au venit mai la sud si au intemeiat statele din America centrala si de sud, dar au inceput si ei din ce in ce mai mult sa vina in America si exista astazi “latini” mai in toate statele americane.

– Exista deci, pana acum, un amestec de anglosaxoni, cu specificul lor etnic, cu francezi, cu specificul lor etnic si de latini, cu specificul lor (si asta divers, caci avem cubanezi in Florida, portoricani in New York, mexicani in sud vest, venezuelezi, nicaraguani, haitieni, etc.)

– Peste ei, pe aici pe dincolo, au venit rusi (sunt cu sutele de mii in anumite zone, poate chiar milioane).

– Apoi au venit asiatici: japonezi, care sunt aristocratia etnica din Asia, chinezi, coreeni, etc. si vietnamezi care sunt “talpa tarii” celor din Asia.
– Printre acestia au venit italienii (cu Mafia lor din zonele Chicago, New York, Cleveland), belgieni, scandinavi, indieni din Asia, unguri, bulgari, polonezi (mai ales in Chicago) si iata si cativa … “romani”.

Cam aceasta este … America., un conglomerat multinational, care din cauza unei istorii caracteristice si din cauza unor valuri de emigratie are un predominant caracter “anglosaxon”. Nu suntem insa nici englezi, nici irlandezi si nici galezi sau scotieni, dupa cum se vede foarte clar cand calatorim in tarile acestor etnii.

Ca sa ne intelegem toti, am convenit sa vorbim si o limba comuna care a devenit limba tarii (engleza), dar “acasa” si in centrele etnice fiecare vorbeste limba sa “materna”. Exista astfel biserici in toate limbile, magazine in toate limbile si cu toate produsele si chiar centre urbane care au preluat nume specifice: “Chinatown”, “Saigon”, “Havana”, “New Orleans”, chiar si “New …York”, “New … Mexico”, etc.

Spune-mi: Crezi ca strica daca acest conglomerat va primi si ceva influenta … “romaneasca”? Eu cred ca nu! Putine “sarmale” si putina “mamaliga cu branza” nu ne strica de loc. Asa ca nu pune oamenii sub nici o presiune. Ramaneti asa cum sunteti! Daruiti Americii ce este caracteristic etniei voastre, asa cum au facut toate celelalte neamuri. Nu va straduiti sa va faceti nici anglosaxoni, nici mexicani, nici asiatici … Si inca ceva, … invatati totusi limba engleza ca sa ne putem intelege unii cu altii.”

Care este deci “soarta unei minoritati in contextul american”? Ce-am fi ajuns daca emigram … in Rusia? Sau … in Franta …? Rapunsul meu va lua forma a doua ilustratii:

Ilustratia nr.1

Daca intr-un vas mai mare duci apa rece si apa calda prin doua conducte, apa din vasul mare va tinde sa ia temperatura conductei care varsa o cantitate mai mare de apa. Implicatia?

Daca in bisericile noastre influenta va continua sa fie predominanta dintr-o emigratie care va continua sa vina din Romania in numar mare, caracteristicile noastre vor ramane “romanesti” mult si bine. Daca insa America inchide poarta emigratiei, influenta americana din jur va determina schimbarea noastra printr-un inevitabil proces de asimilare.

Ilustratia nr. 2

La varsarea lor in mare sau ocean, toate fluviile formeaza un amestec temporar de apa dulce, apa sarata. Privita din avion sau satelit, aceasta “revarsare” a apei dulci in imensitatea de apa a oceanului se poate vedea inaintand pe o distanta proportionala cu viteza si debitul fluviului. Pana la urma insa, apa dulce este “asimilata” de apa sarata care este mult mai multa.

Implicatia?

Valurile etnice cu specific national, formeaza astfel de “influente” locale in contextul american. Daca esti imediat la gura fluviului (inceputul emigratiei, generatia care a venit sau cea imediat urmatoare) ti se pare ca nici nu exista apa sarata si ca apa dulce va inainta la nesfarsit.

Pe masura ce apa din fluviu inainteaza insa, pestii din ocean pot sa inoate si s-o strabata pentru ca apa oceanului a creiat deja un amestec (cazul golfului San Francisco in care se ratacest din cand in cand balene).

Cine nu tine seama de implicatiile practice rezultate din ilustratiile de mai sus, traieste “cu capul in nisip” si refuza realitatea sau este incapabil sa o inteleaga. Vorbeam anul trecut cu un astfel de “impatimit suporter al caracterului romanesc al bisericilor din exil) si, pentru ca suntem probabil cei mai buni prieteni din lume, mi-am permit sa-l intreb:

“Ce zici? Daca nu vine Domnul Isus intr-o mie de ani, membrii bisericii tale vor fi romani sau americani?”
Mi-a raspuns: “O mie de ani? Bineinteles ca americani! Uite ce a facut tara asta in numai doua sute de ani din cei veniti aici.”
Atunci am continuat viclean: “Dar in cinci sute de ani?”
“Tot americani”, a spus el.
“Dar in doua sute de ani … dar intr-o suta de ani …”
“Tot americani …” a mormait el.
Atunci mi-am permis sa-l intreb: “Dar in urmatorii zece, douazeci de ani? Nu crezi ca ce vom deveni peste o suta de ani a si inceput deja sa lucreze in noi si ne aflam cu toti pe un drum al tranzitiei intr-un proces de … asimilare ?”

Nu mi-a raspuns, dar m-a privit indelung si a … ras cu pofta.

Faptul ca am inceput deja tranzitia si ca nu mai suntem ceea ce am fost se vede clar din loialitatea noastra impartita: daca suntem in America si ne intreaba cineva ce suntem, spunem fara exitare: “Romani!”. Este insa suficient sa luam un bilet de avion si sa mergem in Romania pentru ca la intrebarea: “Ce suntem?” sa raspundem altfel: “Suntem americani”. Intuitiv, ne dam seama ca nu mai suntem, sau nu mai vrem sa fim, ceea ce sunt cei care au ramas in urma noastra in tara. Exemplul acestei stari s-a vazut la un meci jucat de nationala de fotbal in California, cand toti “emigrantii” tineau cu cei de “acasa”, in timp ce ajunsi la Bucuresti, aceiasi emigranti tind sa tina cu o echipa americana aflata in turneu in Europa.

Ca o incheiere a acestor randuri despre “tranzitie” si “asimilare” ar trebui sa spunem ca oricare ar fi pozitia celui aflat in acest proces, faptul ca este intr-o biserica “etnica” sau una “americana” nu are nici un fel de importanta. Nici una si nici cealalta nu este automat “mai buna”, iar un pocait este “pocait” in orice limba a pamantului. El nu se “pierde” cand trece dintr-o biserica in alta. Il putem pierde sau castiga noi in evidentele noastre bisericesti locale, dar el este la fel de “in Imparatia lui Dumnezeu” oricare ar fi biserica in care se inchina. Tranzitia ne poate afecta specificul cultural, dar nu ne poate schimba prea mult starea noastra spirituala.

Daca cineva mi-ar putea garanta ca vorbind limba romana esti in mod automat mai sfant si mai pocait decat altii, eu as fi cel dintai care as milita pentru acceptarea limbii romane ca limba oficial vorbita si impusa tuturor cetatenilor acestui continent !

Ma tem insa ca ceea ce am facut noi din Romania si din bisericile de acolo (si de peste tot) nu ne indreptateste sa sustinem aceasta premiza …

2. Pe cine vrem sa pastorim (pe cine ne simtim chemati sa pastorim) ?

Odata ce am acceptat realitatea existentei unei “tranzitii” intr-un proces de “asimilare”, prima intrebare fireasca pe care ne-o punem este aceea din titlul acestui mesaj. In bisericile romanesti din America avem trei categorii distincte:

– Cei care au venit, au ramas si vor muri “romani” din “convingere” si cu “posibilitati fixe”.

– Cei care au venit romani, dar evolueaza impreuna cu tanara generatie spre ceea ce eventual vor deveni, pana atunci fiind un fel de “amestec” cultural si de civilizatie.

– Cei care sunt gata sa sara si chiar sar gardul specificului etnic spre biserici cu specific “american” (limba engleza, muzica mai americana, etc.)

In functie de preferinte si calauzire personala, exista bineintelesc trei posibilitati extreme si foarte multe combinatii intre ele:

1. Putem alege sa-i pastorim “romaneste”, pe cei ce sunt si vor sa ramana romani.

Orice alta deviatie de la acest specific este decretata adesea drept o “lumificare”. “Americanizarea” este sinonima in aceasta strategie cu pierderea spiritualitatii crestine. Aceasta pozitie este nedreapta cu “americanii” din jur. La urma urmei, daca nu existau ei, noi am fi venit astazi in America nu baptisti, ci ortodocsi (!!!). Mai tot ce stim sa facem si mai ales felul in care facem l-am invatat de la “americanii” din veacul trecut. Ei au evoluat intre timp, noi am ales (si din cauza izolarii) sa ramanem cum erau ei altadata.

Sigur ca este caragios sa spunem ca astazi, “oul” este mai destept decat “gaina”. La urma urmei, ei ne-au nascut prin Evanghelie! Pionierii credintei baptiste de la noi erau invinuiti ca sunt “imperialisti culturali americani”, vina lor fiind aceea ca au facut “scoala in America”!

Comentarii:

Aceasta este varianta pastorilor care spun: “Eu n-am fost trimis de Domnul la americani, ci la romani. Cei care vor sa fie americani au la dispozitie sute de biserici americane. Datoria mea este sa intretin o oaza de crestinism romanesc pentru romanii care vor sa ramana romani!”

Care este insa atitudinea fata de cei care “nenascuti” in Romania, ci in America, cresc ca nepoti si copii in bisericile romanesti fara sa poata sa se identifice cu “traditiile” unei tari pe care n-au vazut-o (cu alte cuvinte, cei care n-au o experienta proprie “romaneasca”) ?

Pastorii care au aceasta viziune “strict romaneasca” raspund: “Treaba lor! Pot sa se adapteze sau sa plece!” Majoritatea pastorilor cu acest punct de vedere sunt cei care, ei insisi, nu pot vorbi englezeste si nu se pot “asimila” cu tara in care au venit.

O alta subgrupa este categoria celor care “se tem” spunand: “Daca trec la limba si cultura americana, vor lua si un pastor american si atunci eu ce ma fac? Singura mea sansa sa pot fi salariat de o biserica este sa o tin in starea in care are neaparata nevoie de mine. Altfel, eu raman fara salariu …

2. Putem fi pastori de tranzitie, acceptand sa lucram “cu materialul clientului”.

Asta va insemna ca vom curge impreuna cu grupul pe care-l pastorim, schimbandu-ne odata cu ei, fara sa fortam nici ramanerea in urma, nici progresul exagerat. Un astfel de pastor spunea unor parinti ingrijorati ca odraslele lor nu mai inteleg bine romaneste: “Cateva ore la biserica, eu nu pot face ceea ce faceti dumneavoastra sapte zile acasa. Dumneavoastra hotarati cum se vor tine orele de scoala duminicala. Dac-i veti invata romaneste, vor vorbi romaneste, daca-i veti lasa doar cu limba engleza, vor vorbi englezeste!”

Cand eram pastor de cativa ani la Biserica a doua din Los Angeles, parintii copiilor au venit la mine si mi-au zis: “Daniel, chema-l pe tatal tau, Vasile Branzai, sa se ocupe de noi si de cei mai in varsta ca noi, iar tu ocupa-te mai mult de tineri si copii. Pentru ei am venit in America si nu vrem sa-i pierdem!” Asa s-a facut ca eu am devenit un pastor pentru cei aflati “in tranzitie”, iar restul bisericii a fost pastorita de tatal meu, “roman” pana la moarte.

3. Putem sa ne ocupam obsedant de cei care s-au “americanizat” cel mai mult, de teama ca ii vom pierde altfel la biserici “americane”.

Am observat astfel de pastori care sunt ei insisi aproape “integrati” si “asimilati” si le este foarte usor sa pastoreasca “noua generatie”, spunand cumva mustrator: “La urma urmei, noi am venit in America sa devenim americani si nu mai asteptam sa ne intoarcem inapoi in Romania. Viitorul nostru este aici si numai aici. Cu cat vom intelege asta mai repede, cu atat va fi mai bine.”
Am cunoscut la New York un pastor extraordinar, Daniel Mercaldo! Probabul ca il cunoasteti si unii dintre voi. Asa cum il arata si numele, Mercaldo a fost nascut intr-o familie partial italiana. El a facut insa saltul la o biserica americana. Probabil ca unii dintre tinerii chemati de Dumnezeu la lucrare “in America” vor face aceiasi alegere.

Asa cum am mentionat deja, intre aceste trei alternative exista o sumedenie de combinatii posibile. Fiecare dintre noi se poate recunoaste intr-una dintre ele.

3. Pe cine vrem sa chemam la mantuire ?

Una din dimensiunile lucrarii noastre pastorale este evanghelizarea. Eu intreb: “Evanghelizarea cui?” Raspunsul pe care-l vom da la aceasta intrebare va determina directia pe care va merge si pastorirea noastra.

Putem alege sa-i evanghelizam pe “romani”.

Aceasta este cel mai usor, fiind doar o “inertie” a lucrarii pe care o faceam in Romania. Problema este cu “pestii” pe care vrem sa-i prindem! Cei mai multi sunt foarte departe de noi … unii la mii si mii de kilometrii! Restrangandu-ne lucrarea de evanghelizare doar la “romani”, noi taiem de fapt aripile tinerilor pe care, teoretic, ii indemnam sa evanghelizeze! Singurele ocazii ca ei sa faca o astfel de activitate sunt “vizitele” in Romania!

“Ar mai fi si “romanii” din jurul nostru! Dumnezeu vrea sa-i evanghelizam pe acestia! Nici o biserica americana nu-i poate evangheliza mai bine ca noi!” spun unii dintre noi.

In parte, aceasta este adevarat, mexicanii la mexicani, rusii la rusi si romanii la … romani. Problema cu aceasta strategie este urmatoarea: Numarul celor care sunt exact “ca noi” este din ce in ce mai mic! Sa ma explic:

Cei care au venit odata cu noi in America, s-au “americanizat” mult mai repde decat noi, neavand un mediu in care sa-si pastreze “romanismul”. O astfel de familie care l-a primit pe Domnul Isus la o evanghelizare in biserica noastra mi-a spus: “Domnule Daniel, ma bucur de ce s-a intamplat! Acum insa vom pleca intr-o biserica americana. Noi ne-am schimbat mult si copiiimei nu pot intelege si accepta cu placere atmosfera dintr-o “Romanie” pe care noi am ales s-o lasam in urma.”

Pe de alta parte, cei care vin acum din Romania, nu sunt nici ei ca noi! Suntem acuzati ca n-am tinut pasul cu Romania si ca am ramas “inghetati” si “suspendati” in timp, intr-o Romanie care nu mai exista. Sntem catalogati drept “demodati” si “ramasi in urma”, mai traditionalisti ca majoritatea bisericilor din tara. Din acest punct de vedere, ne asemanam cu cei veniti din cine stie ce colt de tara acum 80 de ani, pe care-i descoperim printre americani si care si-au pastrat, spre amuzamentul nostru, vocabularul si gramatica, unei lumi demult depasite in Romania.

Putem sa-i evanghelizam pe cei ce sunt in tranzitie ca si noi.

Pentru aceasta insa va trebui sa tinem pulsul cu comunitatea romaneasca din jur si sa acceptam schimbarea lor ca fiind si schimbarea noastra. Va trebuie sa vorbim “pasareste” cand romaneste, cand englezeste; sa cantam cand englezeste, cand romaneste, etc.

Am observat ca aceasta este ceea ce s-ar astepta sa gaseasca cei care ne viziteaza din Romania. Ei se mira ca inca nu s-a petrecut cu noi acest lucru. Unul dintre ei mi-a spus ca ei canta in Romania mai multe cantari “americane” decat noi in America!

Putem alege sa-i evanghelizam pe toti oamenii din jurul nostru.

Pentru aceasta insa va trebui sa ne uitam bine in jur, ca si un Pavel sau Timotei care ar sosi azi la aeroportul din localitate, sa ne aliem cu TOTI crestinii din jur, sa ne integram in structurile (asociatii, conventii, etc.) locale si nationale si sa ne preocupam sa avem si un servici (o misiune) in limba vecinilor de cartier. La Bethel, noi am avut o astfel de misiune coreiana, iar acum avem una mexicana, sperand sa punem pe roate un program de sambata in limba engleza. Am observat ca dorinta noastra de a fi parte din lucrarea crestinilor din jur a fost primita extraordinar de bine. Avem un servici pe an cand invitam toate natiile sa vina la un concert de muzica crestina, avem o misiune in San Luis, Mexico, impreuna cu celelalte biserici din North American Baptist si sustinem in scoala un tanar pastor mexican care are si o statie de radio pentru imprejurimi. Pe masura ce ne-am cunoscut cu membrii celorlalte biserici “americane”, ne-am dat seama ca majoritatea lor sunt “corcituri” intre diferite etnii (Bradaric este Iugoslovean si norvegian, Gene este roman sau lituanian si irlandez, etc.).

Aceasta atitudine misionara i-a facut pe romanii de la Bethel sa iasa din complexul “de superioritate” fata de ceilalti crestini din jur si sa se simta … mai “acasa”, mai relaxati in America.

Atitudinea aceasta “deschisa” fata de bisericile de toate limbile din jur nu ne-a facut sa neglijam partasia cu bisericile romanesti. O data pe luna, impreuna cu Liviu Tiplea ne-am hotarat sa ne tinem de obiceiul de a ne schima la amvoanele bisericilor noastre. Colaboram prin astfel de vizite si cu celelalte biserici din California si Arizona. N-am uitata nici de Romania (carti, Internet, pachete, vizite, suport pentru plantatorii de biserici, ajutoare pentru cladiri – toate acestea grupate intr-un buget misionar aprobat anual).

Citeam deunazi ca o biserica fara o viziune mondiala a lucrarii ei nu este o biserica demna de Domnul Isus. O biserica “nationala”, sau “nationalista” este o biserica neascultatoare de Cel venit sa fie Mantuitorul intregii lumi.

Am observat insa cu tristete ca multe din bisericile romanesti din America erau mai deschise pentru colaborarea cu bisericile americane, engleze, etc. cand erau in Romania, decat acum cand se afla inconjurate de astfel de biserici.

Teoretic, ne rugam pentru toata lumea. Practic insa, activitatile noastre se opresc la usa bisericii noastre etnice locale. Nu cred ca este sanatos si nici corect.

i pentru ca vorbim despre noi, pastorii, dat-mi voie sa va marturisesc ceva: de multe ori, cand ma racesc in biserica mea si obosesc “cu fratii”, ma duc la Saddleback sau la Panorama City sa-l ascult pe Rick Warren sau pe John MacArthur, sa stau de vorba cu lucratorii de acolo si … ma intorc la biserica mea reaprins si reincarcat cu energii sfinte. Acelasi efect il au asupra mea si participarile lunare la partasiile cu ceilalti pastori din Asociatia NAB din zona noastra.

Pe cine chemam noi la mantuire? Doar pe cei care sunt romani? Doar pe cei care sunt in vizita din Romania? N-ar fi mai rodnic atunci sa mergem chiar … in Romania si sa facem aceasta lucrare pe scara mai mare?

As vrea sa inchei cu inca o intamplare:
Asa cum v-am spus, odata pe an, la “Christmasfest”, chemam la Bethel toate bisericile din zona. Pana acum cativa ani, ne-au onorat cu prezenta si cei din corul singurei biserici care si-a pastrat specificul etnic german din toate cele care sunt acum in NAB aici in zona. De fiecare data, ii lasam sa cante cele mai multe cantari. Le cantau, asa cum stiam noi colindele, in “germana”. Era un deliciu. Toti cei prezenti ii admirau si-i laudau. Pastorul lor a vrut insa sa ne spuna o vorba numai noua, romanilor. L-am lasat si el a vorbit “in englezeste”. Iata cam ce a spus:

“Multumim ca ne apreciati si aplaudati o muzica cantata intr-o limba pe care n-o intelegeti. Copiii nostri insa n-au mai apreciat-o si … am ramas singuri. Voi, romanilor, sa nu faceti greseala noastra. V-am ascultat cantand romaneste. Cantati frumos! Incepeti insa sa cantati si in limba engleza, altfel veti ramane ca noi, singuri. Uitati-va la corul nostru. Toti suntem batrani … batrani si … singuri. Ne-am incapatanat sa cantam si sa predicam numai in germana si acum suntem o piesa de muzeu, iar pentru voi, o “curiozitate” o data pe an. Cati ati vrea insa sa va faceti membrii in biserica noastra? Nu repetati greselile noastre … Astazi, asociatia noastra vorveste limba engleza si mai toate bisericile sunt pline. Numai a noastra este goala … din ce in ce mai goala …”

Conflicrele dintre grupuri “etnice” nu sunt noi. Minoritatile s-au vazut mereu “perplexe” in contextul unei majoritati care li se parea “ostila”. Aduceti-va aminte ca “diaconii” au aparut in biserica primara din cauza unei astfel de neintelegeri care nedreptatea pe “vaduvele care vorbeau greceste”. Ce s-ar fi intamplat atunci daca “apostolii” at fi decretat”: grecii la greci si iudeii la iudei ? Ce s-ar fi intamplat daca aceiasui apostoi, in calatoriile lor “pana la marginea pamentului” s-ar fi incapatanat sa le vorbeasca doar celor din grupul lor “etnic” ? Unde am fi fost noi astazi ? Nici nu indraznesc sa ma gandesc …

Daniel Branzai

Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: